Măsurătorile terestre efectuate cu ajutorul teodolitelor, staţiilor totale sau a GPS-urilor conţin informaţii care permit determinarea atât a suprafeţelor din teren (în continuare ne vom referi la acestea ca fiind suprafeţe înclinate) cât şi a suprafeţelor reduse la un plan de proiecţie (în continuare ne vom referi la acestea ca fiind suprafeţe reduse). Cele două suprafeţe sunt prezentate pentru o porţiune de teren în figura de mai jos astfel: roşu pentru suprafaţa înclinată şi  verde pentru  suprafaţa redusă. Articolul de faţă îşi propune să calculeze suprafaţa înclinată şi cea redusă pentru fiecare judeţ.

exemplu_suprafete_inclinate_si_reduse

Figura 1 - Reprezentarea suprafeţei înclinate şi a celei reduse pentru o porţiune de teren.

 

Pentru a realiza dezideratul propus mai sus s-a pornit de la o hartă a României care conţine  împărţirea administrativă pe judeţe (click aici pentru mai multe informatii) şi de la un model numeric altimetric al terenului (click aici pentru mai multe informatii) pentru acelaşi teritoriu.  Calculul suprafeţelor înclinate s-a realizat trecând prin următoarele etape:

1. Calculul pantei pentru fiecare celulă a rasterului (figura 2).

2. Calculul suprafeţei înclinate pentru fiecare celula a rasterului folosind formula LxL/cosP, unde: L - lungimea laturii celulei rasterului, P - panta terenului (unghiul format cu planul orizontal).

3. Calculul suprafeţei înclinate şi a celei reduse pentru fiecare judeţ în parte precum şi pentru întreg teritoriul României.

harta pantelor romania

Figura 2 - Harta pantelor pentru teritoriul României

 

După efectuarea acestor operaţii diferenţele dintre suprafeţele înclinate şi cele reduse pentru fiecare judeţ al României au fost reprezentate cu ajutorul unei hărţi tematice (figura 3) şi a două grafice. Un grafic s-a realizat în funcţie de valoarea absolută a diferenţei dintre suprafaţă înclinată şi suprafaţă redusă (figura 4), iar cel de-al doilea în funcţie de procentul pe care îl ocupă suprafaţa absolută menţionată anterior din suprafaţa totală redusă a fiecărui judeţ.

 

suprafete inclinate judete

Figura 3 - Harta diferenţelor dintre suprafeţele înclinate şi cele reduse pentru fiecare judeţ al României

Pentru a downloada harta pantelor pentru teritoriul Romaniei şi harta diferenţelor dintre suprafeţele înclinate şi cele reduse pentru fiecare judeţ al României click aici.

grafic diferente suprafete inclinate si reduse

Figura 4 - Graficul diferenţelor dintre suprafeţele înclinate şi cele reduse exprimate în ha

 

grafic diferente suprafete inclinate si reduse procente

Figura 5 - Graficul diferenţelor dintre suprafeţele înclinate şi cele reduse exprimate în procente

 

You have no rights to post comments